Bucuresti

POVESTEA UNUI ORAŞ

Bucurestii, capitala Romaniei, sunt asezati în sud-estul tarii, acolo unde în urma cu cateva sute de ani se întindeau Codrii Vlasiei din care astazi se pastreaza cateva palcuri razlete de padure. Raul Dambovita traverseaza orasul iar salba de lacuri din nordul capitalei asigura racoarea si umezeala în timpul toridelor zile de vara.
Cinstea care revine întemeietorului acestui oras pare a fi disputata de catre Bucure Ciobanul, candidatul traditiei si legendei si controversatul Vlad Ţepes, omul primului document cunoscut, care atesta existenta capitalei noastre la 20 septembrie 1459. In realitate cercetarile istorice si în principal cele arheologice au scos la iveala vestigiile unei cetati, probabil prima, databila înca din a doua jumatate a veacului al XIV-lea.
Atunci se nasc Bucurestii si în jurul acelei prime fortificatii de 160 mp, vor fi ctitorite rand pe rand Curtea Domneasca, biserica lui Mircea Ciobanul (1558-1559), ulitele negustorilor si meseriasilor, într-un cuvant orasul politic si cultural.

Urbea s-a dezvoltat treptat-treptat, coaguland în jurul vechiului centru istoric satele aflate împrejur. Dambovita a fost un liant al asezarii urbane care si-a cautat dimensiunile naturale, extinzandu-se mai cu seama spre nord, în zona lacurilor. Amintirea vechilor sate se pastreaza si astazi în memoria bucuresteanului, caruia denumiri ca Berceni, Floreasca, Colentina sau Pantelimon îi sunt familiare ca zone componente ale capitalei.
In 1659 Bucurestii devin definitiv capitala Ţarii Romanesti. Orasul se dezvolta, apar numeroase biserici, hanuri mari fortificate si prima artera pavata cu barne din lemn, Podul Mogosoaiei (1692), ulterior rebotezata Calea Victoriei în 1878. Este construita manastirea Vacaresti (1724), capodopera a arhitecturii brancovenesti, daramata abuziv si inutil în ultimii ani ai regimului comunist.

In veacul al XIX-lea orasul se modernizeaza fiind ales capitala a Romaniei, înfaptuita prin unirea Moldovei cu Ţara Romaneasca, în 1862. Este cel mai mare oras din sud-estul Europei dupa Istanbul. Apar pavajul, mai întai din lemn, apoi din granit de Scotia si Sicilia, iluminatul, canalizarea si parcurile publice. Spre sfarsitul secolului se traseaza cele doua axe, nord-sud si est-vest care structureaza orasul. De altfel domnia lui Carol I (1866-1914) este timpul marilor edificii reprezentative pentru urbea lui Bucur: Ateneul Roman (1888), Fundatia Carol I (1891), Ministerul Agriculturii (1894), Palatul de Justitie (1890-1895), Palatul Postelor (1894-1900), Palatul Sturdza (1899), Palatul CEC (1900), Palatul Patriarhiei (1907), Cercul Militar (1912), Hotelul Athenee Palace (1914), etc.
Dupa primul razboi mondial (1914-1918), Bucurestiul devine una dintre cele mai frumoase capitale europene, stralucirea vietii culturale si sociale, atmosfera si arhitectura aducandu-i pe buna dreptate denumirea ”micul Paris”.

Devenirea sa naturala si am spune noi armonioasa a fost brutal întrerupta de instaurarea regimului comunist (1945-1989). Orasul a devenit subiectul unui experiment social si urbanistic devastator. Sute de mii de oameni au fost adusi în Bucuresti odata cu industrializarea fortata a capitalei. Nelegati prin nimic de oras, noii locuitori au fost instalati în blocuri-dormitor care formau la randul lor cartierele satelit muncitoresti ale Bucurestiului. In anii regimului Ceausescu a fost demolata o zona egala cu suprafata Venetiei pentru a face loc aberantului proiect al Casei Poporului. Zeci de biserici, între care monumente de o valoare istorica si arhitecturala exceptionala au cazut victime ale buldozerelor: Sfanta Vineri, Manastirea Vacaresti, biserica Enei, etc.

Astazi orasul este un amestec de vechi si nou, traditional si modern, oriental si occidental, fapt care îi da pe de o parte aspectul unei metropole eclectice si neoranduite, conferindu-i pe de alta parte originalitate si farmec.

 

harta-metrou

 

Generala